Capitolul 28:Who i am?

Unde sunt?De ce ma doare capul?Ce e locul asta?
Mi-am deschis incet ochii si am privit in jur...eram pe un pat intr-o incapere cu pereti albi...o statura umana se apropia de mine prinzandu-mi mana
"Fetita mea te-ai trezit"spuse o femeie pupandu-ma pe frunte
"Unde sunt?cine sunt?"intrebam nedumerita
"Esti fiica mea,ti-ai pierdut memoria din cauza unui accident suferit acum 3 zile"
"Accident?Nu imi amintesc...cum ma numesc?"
"Te cheama Mihaela si nu incerca inca sa stai mai ridicata de atat,nu iti dau voie doctorii"
"Mihaela..."am repetat eu...imi aminteam acel nume ma strigase cineva asa acum mult timp...acel baiat da,el a fost...el ma cunoaste "Trebuie sa vorbesc cu el,el stie"am spus eu 
"Cine?Despre cine vorbesti?Iti amintesti accidentul?"
"Nu stiu el baiatul ala...."
"Posibil vorbesti de Nathan el te-a adus la spital..."
"Nu ii stiu numele doar cum arata..."
"Vei vedea dupa amiaza cand va veni sa te viziteze"
"Cine e Nathan?"
"E un prieten de-al tau am inteles,nici eu nu stiam de el dar a fost foarte ingrijorat si ne-a fost tare de ajutor mie si tatalui tau tinunadu-ne companie in aceste nopti de abia l-am putut convinge sa plece acasa pentru a se odihni si el."
O priveam nestiind ce reactie sa am...
Se auzi un batut in usa si o fata blonduta intra in salon.
"Heii ai revenit pe pamant"se bucura ea
"Buna"am spus privind-o uimita nestiind cine e
"Miha ea e Daiana,verisoara ta "spuse mama
"Of am uitat ca tu nu ma recunosti....ei important e ca iti voi spune eu totul sa iti amintesti...vai trebuie sa il sun pe Zayn e ingrijorat rau"
"Hai sa nu ii spunem totul in primele minute de cand s-a trezit avem destul timp"
"Cine e Zayn?"am intrebat ...o intrebare care le facu sa ma priveasca ciudat
"E ....un bun prieten de al tau...cum am mai spus toate la timpul lor le vei afla."
"Dar...e ...nu e doar un prieten"spuse Daiana aproape soptind
Ce vroia sa spuna?Cine sunt toti acestia...adica a cel baiat ,el cine era?era pe bune acel Nathan?
*Dupa o ora ...dupa ce am adormit*

"Ai ajuns,ce flori frumoase ai adus"se auzi soptind vocea mamei "Le poti pune in vaza de pe masa"
"Buna ziua"se auzi o voce de baiat "Acum le pun"
Eram treaza de cateva minute insa am preferat sa tin ochii inchisi pentru a auzi ce se vorbeste.
"E bine?"
"Da acum e,doar memoria mai trebuie sa si-o recapete"
"Nu isi aminteste chiar nimic?"
"Nimic,nici numele nu si-l stia...e groaznic ce sa intamplat"
"Aveti dreptate."
Am auzit destul...trebuie sa vad cine e in camera....mi-am intors chipul care era indreptat spre fereastra si am deschis ochii.
"Buna"spuse baiatul apropiindu-se de pat
"Buna"il priveam nestiind cine e aveam 
"Sunt eu,Nathan"spuse inainte ca eu sa intreb
am aprobat fara sa scot un cuvant...nu era el....dar cum il chema pe El?
El ma privea zambind stand linistit...se gandea el la ceva,imi spuneam in gand
"Luni vei putea veni acasa,doctorii spun ca te vei recupera destul de rapid"
"Azi ce zi e?"
"Duminica"raspunse el cu o voce calma
"Merg sa imi iau o cafea,nu stau mult"spuse mama 
Fara sa zic un cuvant ma uitam iar spre fereastra vremea afara parea mohorata.
"Ce anotimp e?"
"Toamna"se auzi vocea apropiindu-se 
"Stiu ca imi acest anotimp dar nu stiu de ce"
"Probabil pentru ca ziua ta e in septembrie,a fost acum o saptamana,imi pare rau ca nu am putut sa fiu in Londra,mi-ar fi placut sa particip la petrecere" se aseza pe marginea stanga a  micutului meu pat din salon.
"De ce nu ai fost?"
"Fiindca am fost in US....si mai e un motiv...dar mama ta spune ca nu vrea sa iti amintesc pentru a nu suferi"
Fara sa dau importanta mare cuvintelor pe care le spunea mi-am intors privirea spre el.
"Tu cine esti de fapt?"
Un zambet i se puse pe fata si el imi lua mana in palma lui "Un prieten"
"Bine...dar mama a spus ca nu te-a cunoscut pana la a...accidentul  meu"
"Nu dar acum ma cunoaste destul de bine....chiar nu iti amintesti de mine nimic?"
"Nu imi amintesc nimic de dinainte doar de un baiat care m-a strigat si i-am vazut chipul,cred ca atunci la accident"
"Cum arata?Eu am fost acolo cand s-a intamplat nenorocirea"
"Da? inseamna ca l-ai vazut era saten cu ochii caprui"
"Nu stiu pe cine ai vazut...era multa lume de fata"
"Nici eu...sper totusi sa il revad"
"De ce?"
"Pentru ca e singurul de care imi amintesc"
"Inseamna ca e norocos"
"De ce e norocos?"
"Pentru ca iti amintesti de el...de mine nu iti amintesti,nici macar putin"se intrista ...se puteau vedea ochii lui inlacrimati
"Imi pare rau...dar de ce nu imi spui ce ar trebui sa imi amintesc?"
"Nu acum....maine."
Ziua a trecut repede iar eu eram pregatita sa ies din acel spital care ma gazduit in acele momente in care am fost inconstienta ...dar pana maine trebuia sa treaca noaptea....Nathan pleca seara acasa iar mama ramase peste noapte adormind inaintea mea.